Press release: click.ro – Hai la Romexpo! Goblenuri de 10.000 de euro la o expozitie în Capitala

Press release: click.ro – Hai la Romexpo! Goblenuri de 10.000 de euro la o expozitie în Capitala



click.ro – Hai la Romexpo! Goblenuri de 10.000 de euro la o expoziţie în Capitală

Circa o sută de tablouri, însă nu pictate, ci realizate din goblen, vor fi vedetele celei de-a 30-a ediţiii a Târgului Internaţional de Bunuri de Larg Consum (TIBCO), care va avea loc în perioada 30 mai-2 iunie la Romexpo, în Capitală. Cele mai scumpe exponate ajung să valoreze 10.000 de euro fiecare.

„Răpirea Europei” şi „Depunerea în mormânt”, două picturi realizate de artişti celebri au fost reproduse prin arta goblenului astfel încât au ajuns să semene leit cu lucrările originale, realizate în ulei pe pânză. Acestea sunt cele mai scumpe exponate de la TIBCO, târg care-şi deschide porţile la 30 mai la Romexpo. Fiecare dintre aceste tablouri costă circa 10.000 de euro şi au fost realizate din fire de la 8 la 150 de culori.

Pasionaţii artei neconvenţionale vor putea admira şi cumpăra astfel de exponate de la târg, unde vor fi expuse 100 de lucrări de acest gen. Pentru realizarea unui goblen, un artist lucrează circa un an de zile, în medie, zece ore pe zi.

Pe lângă goblenuri, la târg se vor găsi încălţăminte, articole vestimentare, produse de îngrijire corporală, bijuterii, dar şi electrocasnice şi produse alimentare. Târgul poate fi vizitat între orele 10.00 şi 19.00 (din 30 mai până la 1 iunie) şi între orele 10.00 şi 16.00, în ultima zi. Intrarea este liberă.